Despre noi
Suntem prezenti pe Bizoo.ro din 2010!
Înfiinţată în 2003, având profil enciclopedic, Editura EIKON s-a impus pe piaţa de carte românească, editând pană azi titluri din domenii diverse: filosofie, religie, carte şcolară şi universitară, beletristică, medicină naturistă, carte practică, ghiduri, albume de artă etc. - în următoarele colecţii: Biblioteca Ortodoxă, Spiritualitate, Eikon Educaţional, Universitas, Poezie, Proză, Eseu şi Critică literară, Teatru, Albume, Convorbiri, Biografii, Amintiri, Practic, Mituri Contemporane.
Au fost editate până acum peste o mie de cărţi, scrise de autori români şi străini, clasici, contemporani, consacraţi sau debutanţi. Dintre autorii consacraţi pe care i-a publicat Editura, îi amintim pe Mihai Eminescu, George Coşbuc, Ion Agârbiceanu, A.P. Cehov, Sergiu Celibidache, Petre Ţuţea, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Al. Paleologu, Vintilă Horia, Gaby Michailescu, Vasile Andru, Dumitru Constantin-Dulcan, Andrei Marga, Aurel Sasu, Adrian Marino, Radu Preda, Mihail Neamţu, Radu Carp... În colecţia Biblioteca Ortodoxă au apărut cărţi semnate de Î.P.S. Nicolae Corneanu, Î.P.S Lazar Puhalo, Arhim. Cleopa Ilie, Părintele Iustin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Teofil Părăian, Arhim. Mina Dobzeu, Ierom. Lavrentie Şovre etc.
Editura EIKON participă la toate târgurile naţionale de carte, impunându-se prin valoarea cărţilor publicate şi prin calitatea grafică, obţinând numeroase premii şi distincţii.
Colaborează cu toate reţelele importante de difuzare, precum şi cu majoritatea bibliotecilor din ţară, derulând proiecte cu numeroase instituţii.
Începând cu anul 2006 Editura EIKON este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (cod 132).